Ce este Urologia?
Urologia este specialitatea medicală care se ocupă de diagnosticarea și tratarea afecțiunilor sistemului urinar (rinichi, uretere, vezică urinară și uretră), precum și a sistemului reproducător masculin. Această ramură medicală gestionează atât probleme acute (infecții urinare, colici renale), cât și afecțiuni cronice sau complexe, oferind soluții moderne pentru sănătatea întregului aparat urinar.
Când ne adresăm medicului urolog? Atunci când apar simptome precum durere sau arsură la urinare, urinări frecvente, sânge în urină, dureri lombare puternice sau dificultăți în golirea vezicii. Bărbații ar trebui să solicite un consult și în cazul problemelor de prostată – jet urinar slab, urinări nocturne sau disconfort pelvin. De asemenea, un control urologic la Cabinetul de Urologie de la Policlinica Pan Med este recomandat la orice suspiciune de infecție urinară recurentă, calculi renali sau modificări ale funcției urinare. Consultul de rutină, în special pentru bărbații peste 45 de ani, poate preveni complicații și ajută la depistarea timpurie a unor afecțiuni importante.
Solicită o programare
CONSULTAȚII ȘI INVESTIGAȚII UROLOGIE CRAIOVA
De ce să alegi Cabinetul de Urologie de la PanMed Craiova
La Cabinetul de Urologie, pacienții beneficiază de evaluări complete, efectuate cu profesionalism și discreție. Aparatura modernă și experiența medicului garantează un diagnostic rapid și soluții terapeutice eficiente.
✔ Medic cu experiență
✔ Echipamente moderne
✔ Diagnostic rapid
✔ Tratament personalizat
UROLOGIE PAN MED CRAIOVA
Medic urologie Craiova
DR. CIOVICĂ RADU-MIHAI
Orar
| Luni-Vineri | 15:00-17:30 |
Investigații și tarife
| Consultație | 150 lei |
| Consultație cu echografie | 250 lei |
| Control | 80 lei |
| Cateterism uretro vezical / înlocuire cateter urinar | 200 lei |
| Dilatații uretrale | 250 lei |
| Echografie aparat urinar | 150 lei |
FAQ
Întrebări frecvente Urologie
Cauze și simptome ale afecțiunilor urologice
Ce afecțiuni tratează medicul urolog?
Infecții urinare, pietre la rinichi, prostatită, hiperplazie benignă de prostată, incontinență urinară, hematurie, infecții recurente, tulburări de micțiune și multe altele.
Ce simptome urologice nu trebuie ignorate?
Usturimea la urinare, urinările frecvente sau nocturne, durerea lombară, jetul urinar slab, senzația de golire incomplete, incontinența urinară, modificări ale urinei (miros, culoare, claritate), prezența sângelui în urină, modificările la nivelul testiculelor sau disfuncțiile sexuale necesită evaluare urologică.
Cum pot preveni problemele urologice?
Prin hidratare corespunzătoare (consum adecvat de lichide), golirea regulată a vezicii, evitarea expunerii la frig, menținerea unei igiene corespunzătoare și controale medicale periodice.
Medicul urolog mă poate trimite la alte investigații sau specialități?
Da. Dacă este necesar, medicul urolog poate recomanda analize suplimentare sau consultații interdisciplinare pentru stabilirea unui diagnostic complet.
Care sunt cauzele infecțiilor urinare?
Hidratarea insuficientă, igiena incorectă sau necorespunzătoare, retenția urinei, raporturile sexuale neprotejate, imunitatea scăzută sau particularitățile anatomice (mai frecvente la femei) pot favoriza apariția infecțiilor urinare.
Despre consultația urologică
Când este recomandată o consultație urologică?
Consultația urologică este recomandată atunci când apar simptome precum dureri sau usturimi la urinare, urinări frecvente, jet urinar slab, dificultăți la golirea vezicii, dureri lombare sau sânge în urină. De asemenea, este indicată pentru controale de rutină sau monitorizarea afecțiunilor urologice cunoscute.
Ce presupune o consultație urologică?
Consultația include discuția cu medicul despre simptome și istoricul medical, examen clinic și, dacă e cazul, medicul recomandă ecografia aparatului urinar.
Cât durează o consultație urologică?
Durata este, în general, de 20–40 de minute, în funcție de investigațiile necesare și de complexitatea cazului.
Cât de des este recomandat o consultație urologică pentru bărbați și femei?
Pentru bărbați, se recomandă un consult anual după vârsta de 45–50 de ani (sau mai devreme dacă apar simptome urinare sau există antecedente familiale). Femeile ar trebui să se adreseze medicului urolog ori de câte ori apar simptome urinare sau infecții recurente.
Ecografia aparatului urinar
La ce ajută ecografia urologică?
Ecografie urologică permite evaluarea rapidă a rinichilor, vezicii urinare și prostatei (la bărbați), oferind informații utile pentru stabilirea diagnosticului și a planului de tratament.
Ce poate depista o ecografie a aparatului urinar?
Ecografia poate evidenția calculi renali, modificări ale rinichilor, vezicii urinare și prostate sau alte modificări structurale ale aparatului urinar, retenție urinară etc.
Ce sunt calculii renali?
Calculii renali sunt depozite de minerale formate în rinichi, care pot provoca dureri intense (colică renală). De cele mai multe ori, sunt depistați prin ecografie.
Ecografia aparatului urinar este dureroasă?
Nu. Este o investigație non-invazivă și complet nedureroasă, realizată rapid și în condiții de confort pentru pacient.
Este necesară o pregătire specială înainte de ecografia aparatului urinar?
În unele cazuri, se recomandă consumul de lichide înainte de investigație pentru a avea vezica plină. Instrucțiuni clare sunt oferite în momentul programării.
Proceduri urologice
Ce este cateterismul uretro-vezical și când este necesar?
Cateterismul uretro-vezical este procedura prin care se introduce un cateter pentru drenajul urinei. Este indicat în caz de retenție urinară, după intervenții chirurgicale sau în anumite afecțiuni neurologice sau urologice.
Înlocuirea cateterului urinar este dureroasă?
Procedura poate provoca un disconfort ușor, de scurtă durată, dar este realizată cu grijă pentru a minimiza senzațiile neplăcute.
Ce sunt dilatațiile uretrale și în ce situații sunt recomandate?
Dilatațiile uretrale sunt proceduri utilizate pentru lărgirea uretrei în caz de stricturi, pentru a îmbunătăți fluxul urinar și a reduce simptomele.
